Observator Transilvan
Satu mare

Trei persoane in audiente la prefect

Trei cazuri au fost prezentate prefectului Darius Filip în audienţele susţinute marţi, 20 august, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Satu Mare.

Două persoane au reclamat diferite probleme cu administraţia locală din comuna Viile Satu Mare, una dintre ele privind nerealizarea unei anchete sociale pentru fiul său bolnav, iar alta a evidenţiat lipsa unui punct sanitar, chiar şi temporar pentru sătenii din Tireac. În ambele cazuri, prefectul a dispus efecturea unor verificări în teren.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Al treilea caz este cel al unei familii din comuna Turţ, familie care a investit în realizarea unei construcţii cu destinaţie sală de nunţi, dar care s-a lovit acum de lipsa acordului vecinilor pentru continuarea investiţiei. Cazul este pe rolul instanţei judecătoreşti, iar soluţia dată va fi cea aplicată de către autorităţile locale.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu se întâlneşte săptămânal, în audienţe, cu persoanele care doresc rezolvarea unor probleme întâmpinate la nivelul administraţiei locale, oferind soluţiile legale în cazurile care ţin de competenţa instituţiei pe care o conduce.

https://www.amsieu.ro

Related posts

O mașină a luat foc la ieșirea din Satu Mare (Foto)

observator

Teba, felicitat de MAI ! A rezolvat cazul dublei crime de la Barsau !

observator

În aceste judete nu mai sunt locuri la ATI

observator