Observator Transilvan
Arad

16 cetăţeni din Siria, Irak, Turcia şi Egipt, ascunşi într-un camion, depistați la Nădlac

Miercuri, 19 februarie, în jurul orei 18.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 52 ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta piese auto, cu destinaţia Franţa.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă al automarfarului, printre bunurile transportate au fost descoperite ascunse şaisprezece persoane.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Cu ocazia primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Siria, Irak, Turcia și Egipt, grupul fiind format din 12 bărbați, o femeie și trei minori. La cercetări s-a stabilit ca adulţii au vârste cuprinse între 18 şi 48 de ani, iar minorii între 1 și 12 ani şi intenţionau să ajungă ilegal într-o ţară din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul turc şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini descoperiți ascunși, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Doi migranti prinși la Nadlac

observator

Vine canicula … spun meteorologii !

observator

Atentie soferi ! Rovinieta nu se prelungeste in mod automat !

observator