Astăzi, în intervalul orar 07.15-19.15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 227 persoane.
Dintre acestea, 16 persoane (12 sătmăreni) au intrat în izolare la domiciliu și doua persoane din Suceava au fost escortate la unul dintre centrele de carantină de pe raza județului de domiciliu. Diferența reprezintă șoferi ai vehiculelor comerciale peste 2.4 tone care, potrivit Ordonanţei militare nr. 2/2020 privind măsurile de prevenire şi răspândire a COVID-19, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată COVID-19. Parte dintre aceste vehicule comerciale efectuează curse lungi, astfel că la bordul vehiculului se află câte doi conducători auto.
La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 13 persoane, dintre care 5 sătmăreni. Toate persoanele au intrat în izolare la domiciliu. Până la data de 28.03.2020, ora 19.15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 678 persoane.