De luni, 17 august, vor reîncepe lucrările de amenajare a zonei pietonale de pe strada Apollonia Hirscher, tronsonul cuprins între str. Castelului și strada Poarta Șchei.
,,La sfârșitul anului trecut am reușit să facem o parte dintre lucrări, până la venirea anotimpului rece. Acum începem lucrările la zona de carosabil, astfel că se vor introduce o serie de de restricții pentru traficul rutier. Având în vedere că aceste lucrări sunt în centrul orașului, am ținut foarte mult să avem cea mai bună echipă de pavatori, cei care au lucrat până săptămâna aceasta în Piața Sfatului 27. Nu este o lucrare simplă, dar, cu siguranță o vom finaliza în următoarele luni, până la venirea anotimpului rece. În zona sensului giratoriu va fi amenajată o zonă verde cu copaci, în interiorul căreia va fi inclus și transformatorul, îmbrăcămintea asfaltică va fi înlocuită cu pavaj din granit, iar pe axul drumului vor fi amplasate bănci și arbuști ornamentali. Vom asigura accesul riveranilor și al mașinilor de intervenție, pe direcția str. Castelului – str. Poarta Șchei, printr-o marcare a traseului cu leduri încorporate în pavaj. Proiectul va continua cu transformarea zonei dintre magazinul Star și Modarom într-o piață publică, cu multă zonă verde și spații de plimbare și relaxare”, a spus George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.