Până astăzi, 25 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 80.390 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
35.816 pacienți au fost declarați vindecați și 9.593 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
Până astăzi, 3.367 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 24.08.2020 (10:00) – 25.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 58 de decese (32 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.
57 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.