Toți elevii vor avea gratuitate pe mijloacele de transport local în comun, începând cu data de 7 septembrie, anuntra conducerea Transurban Satu Mare.
Pentru a beneficia de această gratuitate, elevii se vor prezenta la chioșcurile de bilete ale Transurban S.A. Satu Mare sau la sediul Transurban de pe str. Gara Ferăstrău nr. 9, pentru a-și ridica legitimațiile de transport si abonamentul gratuit.
Legitimația de transport se eliberează gratuit și este valabilă 1 an, iar abonamentul gratuit se va elibera lunar.
Pentru eliberarea acestora, elevii vor avea nevoie de documente după cum urmează:
– adeverință de la școala pe care o frecventează care să ateste calitatea de elev;
– poză tip buletin;
– carnetul de elev vizat la zi;
– copie dupa carnetul de elev cu paginile din care reiese adresa de domiciliu și școala frecventată.
După ce i-a fost eliberată legitimația și primul abonament, elevul se va prezenta lunar la expirarea abonamentului, la chioșcurile de bilete sau la sediul Transurban S.A. cu următoarele documente:
– carnetul de elev vizat pe anul școlar în curs;
– copie după carnetul de elev vizat, cu paginile din care reiese adresa de domiciliu și școala frecventată;
– legitimația de transport.
În lipsa acestor documente, nu se va elibera abonamentul gratuit !
Călătoria pe mijloacele de transport în comun ale Transurban S.A. fără a deține un titlu de călătorie valabil se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei.