Un tânăr a ajuns la spital, după ce a căzut de la înălțime pe strada Henri Coandă, din Dej.
„În jurul orei 13.20, o autospecială, un echipaj SAJ și elicopterul SMURD din punctul Jibou au fost alertate ca urmare a căderii de la înălțime a unui bărbat de circa 20 de ani”, informează ISU Cluj.
Evenimentul s-a produs într-un parc industrial aflat în construcție și se pare că tânărul a căzut de la o înălțime de circa 12 metri.
Acesta prezenta, la primele evaluări, multiple fracturi ale membrelor inferioare și superioare.
Elicopterul SMURD l-a adus la UPU Cluj, dar urmează să fie transferat în scurt timp de acolo.
Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!