Observator Transilvan
Satu mare

Ucrainean, reținut cu focuri de arma

Ieri, 22 septembrie 2020, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților de contrabandă cu țigări.

Astfel, în jurul orei 16.30, polițiștii au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Dabolț, județul Satu Mare, două persoane care transportau în spate colete voluminoase spre interiorul țării.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

Deoarece persoanele nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

În urma acțiunii, s-a reușit reținerea unei persoane, cetățean ucrainean, în vârstă de 19 ani, însă cealaltă persoana nu s-a oprit şi s-a întors pe teritoriul ucrainean.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate despre caz autoritățile de frontieră ucrainene, iar în urma cercetării zonei, pe teritoriul românesc au fost descoperite mai multe colete care conțineau cantitatea de 5.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 58.500 de lei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

În continuarea cercetărilor, față de cetățeanul ucrainean s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Satu Mare, urmând ca azi sa fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

 

https://www.amsieu.ro

Related posts

În plină vara, sute de careieni lăsați fără curent electric

observator

Barbat din Satu Mare, retinut pentru trafic de droguri (Foto)

observator

Se doneaza sange la Carei

observator