Poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au oprit, aseară, în trafic, pe B-dul 1 Decembrie 1918 din municipiul Târgu Mureş, un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, din Târgu Mureș.
Întrucât conducătorul auto a manifestat un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând faptul că acesta ar fi fost sub influența unor substanțe psihoactive.
În baza celor constatate, bărbatul a fost condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a substanțelor consumate.
Totodată, urmare a verificărilor efectuate de poliţişti, aceştia au identificat în interiorul autoturismului materie vegetală de culoare verde-olive.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.