În data de 1 octombrie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești-Oaș, un echipaj al poliției de frontieră, a observat, pe direcția localității Târșolț, un autoturism de teren care se deplasa în mare viteză, dinspre frontiera de stat spre interiorul țării.
Polițiștii de frontieră au trecut la urmărirea acestuia, pe drumuri neamenajate. În apropierea localității Orașu Nou, s-a încercat oprirea acestuia, însă șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, continuându-și deplasarea în mare viteză spre localitatea Iojib. Deoarece nici de această dată conducătorul auto nu a oprit, a fost executat un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
Șoferul și-a continuat deplasarea, iar într-o pădure din apropiere a abandonat mașina și a fugit.
Ulterior, în urma cercetării terenului, între localitățile Medieș Vii și Iojib, au fost descoperite 20 de colete voluminoase care conțineau cantitatea de aproximativ 10.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproape 117.000 lei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate toate măsurile legale ce se impun.