Observator Transilvan
Brasov

Bătaie în curtea școlii

Poliţia Codlea a întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe după ce-au vizionat o înregistrare video în care doi băieţi de 12-13 ani se bat în curtea şcolii. Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei, incindentul ar fi avut loc pe parcursul vacanţei de vară. 

La data de 02 octombrie 2020, în urma apariției, în mediul online, pe un site de socializare, a unor imagini video în care doi băieți se agresează fizic reciproc, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea s-au sesizat din oficiu și au demarat, de îndată, cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele în cauză, ca fiind doi tineri, în vârstă de 12, respectiv 13 ani din municipiul Codlea, județul Brașov și au stabilit faptul că incidentul ar fi avut loc în timpul vacanței de vară, în curtea unei instituții de învățământ din municipiul Codlea.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Totodată, din primele cercetări, s-a stabilit faptul că, în timp ce aceștia s-ar fi aflat în curtea școlii, împreună cu alți tineri, s-ar fi agresat fizic reciproc, ca urmare a unor discuții în contradictoriu.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei, se arată în comunicatul de presă al IPJ Braşov.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Când sunt obligatorii cauciucurile de iarnă

observator

Sistemul care poate stopa defrișările și transportul ilegal de lemne, este operational

observator

Claxonatul fără motiv sau excesiv poate aduce amenzi usturătoare

observator