Ungaria a început să producă medicamentul antiviral Remdesivir, folosit pentru tratarea COVID-19. Compania farmaceutică ungară Richter – investitor prezent și la Târgu Mureș, a produs în etapa iniţială doze suficiente pentru 250 de pacienţi, a declarat ministrul ungar al Inovaţiei şi tehnologiei, Jozsef Bodis.
Potrivit oficialului, până la sfârşitul lunii octombrie vor fi produse doze pentru tratamentul a peste 800 de pacienţi.
Guvernul de la Budapesta a contribuit cu 400 de milioane de forinţi (1,1 milioane de euro) la producţia acestui medicament de către compania Richter.
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a convenit cu societatea farmaceutică americană Gilead achiziţia a 20.300 de doze suplimentare de Remdesivir, suficiente pentru aproximativ 3.400 de pacienţi, încercând astfel să acopere deficitul în aprovizionarea cu medicamentul antiviral.
Comisia Europeană achiziţionează acest medicament de la compania Gilead în mod centralizat şi gestionează distribuirea lui către statele membre ale UE. În luna iulie a fost achiziţionată o cantitate suficientă pentru tratarea a 30.000 de pacienţi COVID-19, dar mai multe state europene au anunţat recent că au nevoie de doze suplimentare.