Sâmbătă, 10 octombrie, polițiștii de frontieră au observat, pe direcția localității Remeți, un grup format din șase persoane care a trecut râul Tisa din Ucraina în România. Cei în cauză transportau în spate, spre interiorul țării, mai multe colete voluminoase.
Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă persoanele nu s-au oprit, au abandonat coletele și au trecut, prin apa râului Tisa, înapoi în Ucraina.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.
La fața locului au fost descoperite opt colete cu țigări provenite din magazine de tip duty free de pe teritoriul ucrainean, care conțineau 7.500 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 88.000 lei.
În continuare, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.