Avem parte de un bilant de COVID ingrijorator, spun autoritățile. Sunt mii de persoane descoperite pozitive la testul de coronavirus în ultimele 24 de ore.
De asemenea, numărul deceselor crește îngrijorător. Sunt probleme mari și la Terapie Intensivă, acolo unde medicii cu greu mai fac față cazurilor grave.
Până astăzi, 13 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 160.461 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Până astăzi, 5.535 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 12.10.2020 (10:00) – 13.10.2020 (10:00) au fost raportate 68 de decese (40 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București.