Observator Transilvan
Alba

Amenzi pentru cei care refuza sa poarte masca

În ultimele 24 de ore, jandarmii din Alba s-au aflat în stradă pentru a menține un climat de siguranță și pentru a verifica dacă cetățenii din localitățile unde masca este obligatorie în spații publice respectă regulile. 

În acest context, sâmbătă, 17 octombrie, echipajele de jandarmerie, alături de alte structuri și autorități, au acționat pe raza județului Alba. Pe timpul misiunilor executate în vederea verificării respectării măsurilor impuse prin Legea nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost verificate de către jandarmi mai multe zone aglomerate, printre care parcuri, terase, mijloace de transport în comun și autogări.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție, respectiv 36 de avertismente scrise si 3 amenzi contravenționale în valoare totală de 1500 lei.

Facem precizarea că persoanele sancționate cu amendă au mai fost sancționate anterior cu avertisment scris, tot pentru fapta de nepurtare a măștii de protecție, au transmis reprezentanții Jandarmeriei din Alba.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Bursa minimă pentru elevi a fost stabilită la 100 de lei

observator

Blajul va fi conectat la autostrada A10

observator

Motociclist ranit intr-un accident (Foto)

observator