După ce a ratat prezenţa pe tatami la finala Campionatului Naţional de seniori, fiind infectat cu COVID-19, judoka arădean Luca Kunszabo s-a revanşat la Cupa României.
„Mister ippon” şi-a respectat supranumele aducând medalia de aur în vitrina Clubului Sportiv Universitatea Arad, spre bucuria preşedintelui clubului Ovidiu Şerban, dar şi a rectorului Universităţii Aurel Vlaicu, Ramona Lile.
Luca şi-a învins toţi adversarii categoriei plus 100 Kg prin KO, în finală având nevoie de doar 20 de secunde pentru a-l pune jos pe băcăuanul Mircea Croitoru.
„Luca a arătat că este cel mai în formă sportiv din categoria plus 100 Kg, nu întâmplător fiind om de bază în lotul naţional de seniori” – a spus prof. Mihai Telechi.
Alţi doi sportivi legitimaţi la CSU „Aurel Vlaicu”, pregătiţi de prof. Mihai Telechi, au obţinut clasări onorabile: Andrei Buda, locul 3 (cat. plus 100 Kg) şi Patricia Petraş, locul 5 (cat. 63 Kg). În ierarhia pe cluburi, CSU Arad s-a clasat pe un onorant loc 3 la masculin şi pe locul 7 la total.