Pe Bulevardul Decebal, colț cu Gării, unde își expun marfa vânzătorii ambulanți de flori, a rămas joi seara multă mizerie. Peisajul dezolant a dezgustat trecătorii care au făcut fotografii și le-au postat pe Facebook.
Reamintim că zona Gării-Autogării este o ”poartă” de intrare în Bistrița, din păcate una care nu creează o impresie bună celor care vin în orașul nostru.
În această perioadă în care străzile sunt invadate de comercianți de flori pentru Luminație – uneori atât de mulți întrât nu se mai pot respecta regulile de distanțare pe trotuare – și administrația locală ar putea fi mai vigilentă atât în privința felului în care se organizează aceștia, dar și a felului în care arată domeniul public după ce se încheie ”ziua de lucru”.