Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud introduce prin Hotărârea nr. nr. 65/30.10.2020 restricții într-o nouă comună unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori și mai mică de 3/1000 de locuitori: Josenii Bârgăului.
În acest UAT, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00.
Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Restricţiile prevăzute de Hotărârea CJSU nr. 65/30.10.2020 se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică
Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 31 octombrie.