Peste 140 de forțe au acționat pe raza județului Bistrița-Năsăud pentru verificarea gradului de respectare a măsurilor și înterdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19, informează Inspectoratul de Poliție Județean.
Astfel, sâmbătă, sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii bistrițeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au verificat zonele unde se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale, piețe, târguri și mijloace de transport în comun. Totodată, au fost verificate 1.460 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfășurate controale, 105 operatori economici și 67 de mijloace de transport persoane.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.000 de lei, 1 dintre acestea fiind pentru nerespectarea măsurilor privind carantina, 3 pentru fapte de natură economică în context Covid, iar celelalte pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
În urma verificărilor efectuate la persoane față de care a fost dispusă măsură carantinării/izolării la domiciliu, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au sancționat contravențional, conform Legii nr. 55/2020, o tânără de 25 de ani, din Bistrița, care a părăsit locuința unde era plasată în carantină.
Azi-noapte, în jurul orei 00.20, în cadrul activităților de patrulare desfășurate, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au constatat faptul că terasa unui local din Bistrița încă funcționează și mai multe persoane tulbură liniștea publică.
În consecință, administratorul localului a fost sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, și alte 7 persoane, identificate pe terasa respectivă, au fost sancționate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991.