Mobilizare cu forțe suplimentare din cadrul MAI în acest sfârșit de săptămână pe raza județului Satu Mare pentru a verifica respectarea măsurii obligatorii de purtare a măștii de protecție în toate locurile publice din municipiile, orașele și localitățile unde rata incidenței este de peste 1,5 la mia de locuitori, în mijloacele de transport public local, dar și intra și interjudețean, precum și în toate magazinele, mall-urile și restaurantele.
În perioada 30 octombrie-1 noiembrie, în cadrul celor 44 de acțiuni organizate de echipajele Ministerului Afacerilor Interne au fost verificați 136 de agenți economici, respectiv 453 alte locații și 294 mijloace de transport în comun.
Au fost legitimate 4749 de persoane în contextul în care se remarcă faptul că o mare parte a locuitorilor din municipiul Satu Mare nu cunosc/nu respectă obligativitatea purtării măștii de protecție.
Subprefectul Altfatter Tamas solicită structurilor MAI menținerea ritmului susținut al acțiunilor de prevenire și control a răspândirii virusului SARS-COV-2 și roagă cetățenii județului Satu Mare să conștientizeze riscul la care ne expunem dacă nu respectăm principalele măsuri de protecție.