Un bărbat din comuna Totoi, județul Alba, ar fi împușcat mortal un câine care a intrat în curtea sa.
În imaginile surprinse de o cameră de luat vederi, montată de vecinul bărbatului, se poate observa cum câinele intră în curte, iar la un moment dat, începe să fugă necontrolat în stradă.
Câteva momente mai târziu, bărbatul în cauză iese dintr-o pivniță și își continuă treburile gospodărești.
Potrivit cititorului alba24.ro, care a trimis pe adresa redacției imaginile suprinse de camera video, câinele împușcat a fugit în stradă schelălăind foarte tare, iar la 15, 20 de metri a fost găsit mort.
Fapta s-ar fi petrecut luni, 30 noeimbrie, în jurul orei 14.oo.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Alba au declarat pentru alba24.ro, că la fața locului se efectuează o anchetă pentru a se stabili dacă bărbatul avea permis de port armă și ce armă ar deține.
De asemenea, o echipă DSVSA Alba a ajuns în localitate pentru a ridica cadavrul animalului și a efectua o necropsie pentru a stabili modul în care animalul a murit.