Observator Transilvan
Arad

Morga noua în Arad

Spaţiul din incinta Spitalului Judeţean Arad în care funcţionează Serviciul de Medicină Legală este impropriu, iar autopsiile se fac într-o încăpere care nu respectă normele.

Drept urmare, avem nevoie de un nou sediu pentru Medicina Legală. Consiliul Judeţean Arad a anunţat acest lucru de câţiva ani, a anunţat şi locul în care va fi relocat serviciul, respectiv în clădirea fostelor Paşapoarte, de pe strada Vicenţiu Babeş, acolo unde va fi mutată şi Secţia Oncologie. Însă, până acum, nu a fost identificată şi finanţarea necesară pentru realizarea Serviciului de Medicină Legală, lucrare estimată la aproximativ patru milioane de euro. Recent, însă, Compania Naţională de Investiţii a introdus proiectul Aradului pe lista sinteză şi a anunţat că va finanţa amenajarea sediului pentru Medicină Legală şi construirea unei clădiri în care să funcţioneze morga.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Drept urmare, consilierii judeţeni sunt chemaţi să aprobe indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, dar şi să predea amplasamentul către Ministerul Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Banii promiși profesorilor pentru orele remediale vor fi impozitați

observator

Nu vor masti în școli. Protest în fata Primariei

observator

Reținut pentru 24 de ore. Și-a bătut nevasta și a vrut să se sinucidă !

observator