Astazi, în jurul orei 19:35 forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” au fost solicitate să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor 7 victime, rezultate în urma unui accident rutier, în localitatea Orașu Nou.
La fața locului s-au deplasat 9 pompieri militari ai Secției de Pompieri Negrești Oaș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD un TIM (terapie intensivă mobilă) și un EPA (echipaj de prim ajutor) și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean .
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor PSI.
7 persoane au fost implicate în accidentul rutier, suferind de leziuni minore, 4 au fost transportate cu ambulanțele SMURD la UPU Satu Mare, 3 au fost transportate la CPU Negrești Oaș.