În perioada septembrie – decembrie 2020 Comisariatul Județean Satu Mare a desfășurat controale tematice pentru verificarea respectării prevederilor legale de mediu pentru activitățile de extracție a pietrișului și nisipului, a amenajării iazurilor piscicole, prin extracția de agregate minerale și pentru activități de extracție a pietrei ornamentale, a pietrei pentru construcție.
În acest sens, au fost derulate un număr de 34 controale la persoane fizice și juridice, fiind constatate neconformități, constând în: lipsa actelor de reglementare, respectiv a autorizației de mediu și a autorizației de ape, încălcări ale unor prevederi privind gestionarea deșeurilor, a distrugerii malurilor și taluzurilor din cadrul amenajărilor piscicole existente.
Pentru neconformitățile constatate GNM CJ Satu Mare a aplicat 13 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor aplicate fiind 264.000 lei și a impus măsuri cu termene ferme, pentru remedierea acestora.
La o parte din acțiuni au participat, conform protocoalelor încheiate, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare și ai Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, care au efectuat verificări și au luat măsuri specifice domeniului de activitate.