Guvernul intenționează să adopte o Hotărâre prin care salariul minim brut să crească la 2.300 lei brut, ceea ce înseamnă 1.386 lei „în mână” (adică o majorare de 40 de lei net). Salariul minim pentru studii superioare va rămâne la 2.350 lei.
Potrivit datelor Ministerului Muncii, pentru suma de 2.300 lei brut s-a luat în considerare rata inflației de 2,2 % și 0,8 % creșterea reală a productivității muncii pe persoană pentru anul 2020.
În țara noastră, 1,4 milioane persoane primesc salariul minim.
„Art. 1 (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2021, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 169,333 ore pe lună, reprezentând 13,583 lei/oră.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 ianuarie 2021, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se menține la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, reprezentând 13,878 lei/oră”, se precizează în proiectul de hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.