Meteorologii au actualizat atenționările de vreme în această perioadă. Va ninge abundent în sudul județului Alba, zona montană, dar și în alte regiuni ale țării. De asemenea, vor fi condiții de polei și vor fi intensificări ale vântului.
În cursul nopții de duminică spre luni (10/11 ianuarie), însudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și în Munții Banatului și în zona Carpaților Meridionali, iar în prima parte a zilei de luni (11 ianuarie) mai ales în Muntenia și zona Carpaților de Curbură vor predomina ninsorile, moderate și însemnate cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă, ce va depăși local 10-20 cm și izolat 30-40 cm.
Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45-55 km/h în regiunile sudice și de 60-70 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, temporar viscolind ninsoarea.