Observator Transilvan
Arad

13 migranti, depistați de poliţiştii de frontieră din Arad

În data de 21 ianuarie, în jurul orei 09.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand în cooperare cu lucrători din cadrul Postului de Poliție din localitatea Grăniceri, județul Arad, au depistat, la aproximativ 300 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, două persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.

Deoarece aceştia nu îşi justificau prezenţa în zonă, cei doi cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul sectorului, pentru cercetări.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Camerun, respectiv Congo, o femeie în vârstă de 28 de ani și  un bărbat în vârstă de 39 de ani.

Tot ieri, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II -Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 37 ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto pe ruta Turcia-Polonia.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunşi în compartimentul marfă, cinci cetățeni din Afganistan, respectiv Siria, patru adulți  cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani şi un minor în vârstă de 16 ani. Cei cinci cetățeni străini sunt solicitanţi de azil în România.

Şi polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac Nagylak au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier, înmatriculat în Turcia, la volanul căruia se afla un cetăţean turc. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, obiecte sanitare și textile pe ruta Turcia – Germania. Cu ocazia efectuării controlului de către polițiștii de frontieră români în cooperare cu partea maghiară au fost descoperiți, ascunși în interiorul compartimentului de marfă, șase cetăţeni din Afganistan, 4 adulți cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani, și 2 minori, în vârstă de 15, respectiv 16 ani,   solicitanți de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Încep lucrările pentru modernizarea sistemului de iluminat public din municipiu

observator

Ceața densa. Avertizarea visează mai multe judete din Transilvania

observator

Părinții care opresc mașina în fața școlilor pentru a-și lua copiii riscă amenzi

observator