Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba organizează, duminică, 24 ianuarie 2021, o serie de evenimente culturale dedicate Unirii Principatelor Române, moment istoric de la care se împlinesc 162 de ani.
Evenimentele se vor desfășura on-line, fără public, cu respectarea celor mai stricte măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2.
Programul debutează, la ora 14,00, la Sala Unirii din Alba Iulia, cu lansarea unui CD și un recital susținut de Grupul Coral „Metanoia” al Penitenciarului Aiud, coordonat de comisarul șef de poliție penitenciară Tarcău Liviu Iulian, Corul „Sacerdotis Domini” al preoților Protopopiatului Aiud, coordonator părintele Lazăr Horea și Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal.
Manifestările vor continua, la ora 17,00, pe Câmpia Libertății de la Blaj, cu un recital al Fanfarei Județului Alba, dirijată de Coriolan Honcaș.
La ora 20:00, la Palatul Cultural din Blaj, va avea loc un spectacol folcloric extraordinar cu suite vocal-instrumentale din zonele istorice ale României.
Spectacolul va fi susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, alături de soliștii Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Nicolae Plută, Maria Filimon, Nicolae Tuhuț, Bianca Şuşman, Diana Izabela Marin, Georgiana Petrescu. Evenimentul este prezentat de Andreea Bogdan.