Observator Transilvan
Alba

Peste 2000 de persoane legitimate de polițiștii din Alba

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au anunțat reprezentanții instituției.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat, 150 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 64 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 75 de mijloace de transport, din care 27 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.084 de persoane.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

De asemenea, au fost verificate 64 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 84 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 4 care nu a respectat restricțiile de deplasare.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată Blaj, au fost legitimate 108 persoane, au fost verificate 53 de autovehicule și au fost aplicate 16 sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

Acțiunile de control vor continua, spun polițiștii.

 

https://www.amsieu.ro

Related posts

Alba: Cum va fi vremea în acest week-end

observator

Accident mortal. Un motociclist a decedat

observator

Azi e sărbătoare în Biserica Ortodoxa

observator