Un camion a ieșit în decor pe Drumul Județean 682, la ieșirea din Lipova către Neudorf. Pompierii și ambulanța se află la fața locului.
Șoferul camionului a rămas încarcerat în urma evenimentului rutier. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad, la fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare de la Garda nr.1 Bârzava și un echipaj al stației din Lipova a Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Acestea sunt primele informații de la fața locului, starea de sănătate a șoferului și modul de producere a evenimentului rutier urmând a fi stabilite.