Un copil de doar 11 ani din Poiana Blenchii a murit în urmă cu câteva ore într-un accident rutier într-o comuna din județul Bistrița Năsăud.
Acesta a traversat neregulamentar strada în localitatea Ciceu Mihăiești și a fost acroșat de o utilitară condusă de un șofer din județul Cluj.
„Din primele verificări, un pieton – respectiv un minor de 11 ani – ar fi fost acroșat și accidentat de o autoutilitară condusă de un bărbat de 55 de ani din județul Cluj, care circula pe Drumul Național 17 pe direcția Beclean-Dej. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din păcate, în urma evenimentului rutier, minorul de 11 ani a decedat. Polițiștii rutieri continuă cercetarile, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru fapta de ucidere din culpă”, potrivit IPJ Bistrita-Nasaud.