Numărul de concedii medicale s-a triplat în pandemie, iar mulți dintre agenții economici care au depus documentele la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrța-Năsăud nu au primit banii pentru plata lor.
Directorul general al CJAS Bistrița-Năsăud, Doina Sigmirean Pop, a explicat, la un webinar privind normele legate de normele și măsurile sanitare care se impun pentru siguranța populației, organizat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, din ce motive nu s-a făcut plata la timp.
„Am găsit probleme mari în CJAS cu concedii neplătite din 2017. Multe lucruri le-am rezolvat, dar, pentru a ajunge la zi, trebuie ca și contabilii să respecte și anume să depună concediile medicale la timp. Am înțeles că ei adună trei luni de zile concediul și pe urmă noi avem la dispoziție trei luni să le plătim și deja sunt 6 luni în care angajatorii nu primesc banii. Bineînțeles că apoi se lungește povestea pentru că orice greșeală la unul dintre concedii – problema este la agenții economici mari unde avem 200-300 de concedii în cele trei luni – deci un singur concediu medical greșit ne pune în imposibilitatea să facem o plată parțială pe celelalte concedii, chiar dacă acelea sunt corecte. În momentul în care trimitem adresă, până o completează mai trece o perioadă și operatorul trebuie să reintroducă toate cele 300 de concedii medicale de la început, iar acest lucru a îngreunat foarte mult tot procesul”, a spus Doina Sigmirean Pop.