Observator Transilvan
Bistrita Nasaud Satu mare

Un TIR plin cu porci, s-a rasturnat în judetul Bistrita-Nasaud

Un TIR condus de un satmarean, care transporta porci s-a răsturnat pe DN 17, în Pasul Tihuța, în localitatea Piatra Fântânele.

În autotren se aflau peste 600 de porci, dintre care aproximativ 500 au fost găsiți vii.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Pe DN 17, la ieșire din localitatea Piatra Fântânele, a avut loc un accident rutier. În zonă se circulă alternativ, pe un sens, iar polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului dirijează traficul, alternativ pe câte un sens. Conform primelor date, un autotren încărcat cu porci, care circula pe direcția Suceava – Bistrița, condus de un bărbat de 50 de ani din Satu Mare, s-a răsturnat. În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost sesizată Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Covid: Alte doua decese la Satu Mare

observator

Bani europeni pentru susținerea șomajului tehnic

observator

Covid: Bilantul deceselor la Satu Mare

observator