Circulația este restricționată, în aceste momente, între Brașov și Râșnov, din cauza unui accident cu șase victime.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN73 Brașov-Râșnov, la ieșire din localitatea Cristian spre Râșnov, județul Brașov, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme.
În urma impactului, 6 persoane au fost rănite. Acestea sunt conștiente și primesc îngrijiri medicale la fața locului, potrivit Realitatea Plus.
Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens.