A început amenajarea pistelor de cicliști și pe Drumul Cetății, vechea șosea de centură a orașului, stradă cuprinsă în etapa întâi de realizare a lucrărilor finanțate cu peste 21 de milioane de lei bani europeni.
Prin proiectul aprobat în timp ce Primăria Bistrița era condusă de Ovidiu Crețu (PSD), s-au alocat bani pentru amenajarea a 26,056 km de piste de cicliști, semnalizate corespunzator, pe 28 de străzi din Bistrița.
În prima etapă, au fost cuprinse străzile 1 Decembrie, Avram Iancu, Grănicerilor, Ghinzii, C.R. Vivu, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Cimitirului, Crinilor, Ioan Slavici, Subcetate, Drumul Cetăţii, Drumul Dumitrei Vechi, Dimitrie Cantemir, Eroilor, Împăratul Traian, Valeriu Branişte, Aleea Sălciilor, Petru Maior, Al. Odobescu, Ioan Raţiu, Codrişor/Victor Onişor, Alba Iulia, Aleea Şieu, Panait Cerna, Gheorghe Pop de Băseşti, Axente Sever și Garoafei.
Pistele vor fi mai sus cu 5 cm față de suprafața carosabilului și vor fi asfaltate, nu pavate.