Duminică, toată familia se așază la masă și trebuie să mănânce pe săturate, pentru că de acum încolo nu se va mai putea mânca „de dulce”.
În trecut, în această zi se țineau cele mai mari șezători. Tinerii se adunau la o casă din sat, iar fetele aduceau gogoși și plăcinte calde. Era ultima noapte în care se mai puteau distra, până la Paști.
În unele zone, sărbătoarea se asemăna cu Revelionul, se juca mult, se mânca și se bea din abundență, și purta nume specifice diferitelor zone: Priveghi, Alimori, La Zăpostit, Hodăițe, Refenele, Opaiț.
În Muntenia, petrecerea era familială: cei mici veneau la cei mari, copiii la părinți, finii la nași și aduceau câte un plocon, sărutau mâna gazdei și cereau iertare, pentru a intra împăcați cu toată lumea în Postul Mare.
În trecut, petrecerea avea loc sub cerul liber, de obicei pe un deal sau în locul cel mai înalt din zonă, unde se aprindeau focuri rituale din paie sau lemne aduse de săteni.
În Maramureș, strigăturile se încheiau prin versurile: „cele bune să se-adune, cele rele să se spele”. Petrecerea continua până spre miezul nopții, moment în care fiecare mesean mânca câte un ou, zicând: „oușor, oușor, să-mi fie postul mai ușor”.
Petrecerea de Lăsatul Secului este punctul central al ritualurilor ce preced intrarea în Postul Mare. În unele zone, fetele și flăcăii se adunau, se urcau pe înălțimile satului de unde slobozeau roți mari din paie aprinse și-i satirizau pe cei rămași necăsătoriți, în cadrul unui obicei numit ”strigăturile peste sat”.
