Au început lucrările pe Lotul 4 din DJ 172 D ”Poarta Transilvaniei”, Ilva Mică / int. cu DN 17 D – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei (18,8 km).
„Lucrările de modernizare ale Drumului Județean 172 D Ilva Mică – Măgura Ilvei au început în forță. Este o lucrare de amploare care va duce la dezvoltatea zonei și va crește mobilitatea locuitorilor spre centrele urbane județene, cu acces mai rapid la instituțiile de sănătate sau administrative ale județului”, a anunțat vicepreședintele CJ Ciprian Kecskes Simionca.
Contractul de proiectare și lucrări pentru Lotul 4 a fost semnat în 20 martie anul trecut. Licitația a fost câștigată de asocierea MIS Grup SRL – LDP SA – Diluca Project SRL, valoarea investiției ridicându-se la 50,6 milioane lei (10,5 milioane euro) fonduri europene prin Programul Operațional Regional.
Ce se va realiza: 7,3 km trotuare; 1,7 km pistă pentru cicliști; 14 stații de transport public cu alveole; 25 km șanțuri pereate și rigole carosabile; 80 de podețe; 4 poduri; 13,6 km ziduri de sprijin; 64 de intrări pe drumuri laterale; 562 de indicatoare, 44 de semnalizatoare cu avertizare luminoasă pentru trecerile de pietoni și 6,5 km parapet de siguranță.