Observator Transilvan
Cluj

Podul de pe Calea Baciului

Podul de pe Calea Baciului este un adevărat chin pentru clujenii care circulă des prin acea zonă. În timp ce un tânăr s-ar „cățăra” fără probleme pentru a traversa, alți oameni trebuie să riște și să circule pe marginea drumului, cu inima în dinți, sperând să nu fie loviți de vreun vitezoman.

Clujenii precum vârstnicii sau chiar mamele cu bebelușii în cărucior sunt zilnic puși în astfel de situații din pricina podului neterminat de pe Calea Baciului.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Așa ceva nu se mai poate, zic în capul meu, iar cei care ne conduc ce gândesc? Ei, hai să vezi că se mai poate.

Cum mama naibii? Cum să lași așa? Eu cu copilul cum trec? Zilnic (pentru că zilnic ies cu copilul la aer) stau să aștept culoarea roșie la semafor, să treacă mașinile să pot să mă bag și eu pe lângă pod. Dar, uneori se mai găsește câte un șmecher care iese de te miri unde și mai bagă și viteză.

Soțul meu a făcut deja sesizare la Cluj-Napoca pentru că ține de ei, dar mă plâng și aici. Poate se satură cineva de toate postările despre pod și se ia atitudine. Domnule primar, János J. Balázs, oare puteți insista cu o vorba pentru noi, vă rog?”, a scris o femeie pe Grupul Băcenilor, pe Facebook.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Teze mai puţine în acest semestru

observator

Mașina „parcata” în ușa unui magazin. O femeie ranita (Foto)

observator

Ceata le da batai de cap soferilor … si nu numai

observator