În urma cercetărilor efectuate și probatoriului administrat, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 29 ani din Bistrița Bârgăului și a unui tânăr de 23 de ani din Tureac, cercetați pentru săvârșirea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.
Cei doi sunt bănuiți că, la sfârșitul lunii octombrie 2019, ar fi pătruns în curtea locuinței unui bărbat de 42 de ani, din Sângeorzu Nou și i-ar fi aplicat mai lovituri. Conform certificatului medico-legal, acesta necesita pentru vindecare un număr de 28-30 zile de îngrijiri medicale.
În cursul zilei de astăzi, cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele.