În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a trei ansambluri rutiere, conduse de doi cetăţeni turci și un român.
Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pentru societăţi din Germania, Franța și Cehia.
Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi, ascunși printre marfa transportată, cincisprezece cetăţeni străini.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan și Iran, cu vârste cuprinse între 11 şi 28 de ani, solicitanți de azil în România.