Observator Transilvan
Alba

Fără permis dar cu mult alcool în sange

Un tânăr din comuna Săliștea și un bărbat din Câmpeni s-au ales cu dosare penale, marți, după ce au fost prinși de polișiști în timp ce conduceau autoturisme, fără să dețină permis sau fiind sub influența alcoolului.

In data de 6 aprilie, în jurul orei 18.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Săliștea, în timp ce conducea un autoturism, pe un drum din comună, fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 6 aprilie 2021, în jurul orei 15:50, polițiștii din Câmpeni au depistat un bărbat de 48 de ani, din Câmpeni, în timp ce conducea un autoturism, pe raza orașului, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Cand ajunge Caravana Coca-Cola in Alba Iulia

observator

Se modifica programul „Prima Casa”

observator

Se redeschid mall-urile ? Ce spune Arafat ?

observator