Șeful de la Sanatate, Vlad Voiculescu, spune ca în ordinul de ministrul nu scrie că cei decedați din cauza Covid nu trebuiau să fie îmbrăcați. Informația a fost una greșită, asta pentru că în ordin se arată că „aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac”.
Voiculescu a susținut că nu el a semnat acel ordin, despre care a spus că nu conține nicio regulă privind hainele decedaților.
„Scuzați-mă, nu înțeleg întrebarea. Mai întâi, nu eu am scris ordinul și în ordinul pe care îl voi modifica nu scrie nicăieri că trebuiau să fie înmormântați fără haine. E o întrebare capcană față de un neadevăr. Citiți în ordin, nu scrie nicăieri că oamenii trebuiau să fie îngropați fără haine. Ce să știu? Cei care nu au respectat legea, cei care nu i-au îmbrăcat sunt de vină”, a spus ministrul Sănătății.
Vlad Voiculescu a spus în repetate rânduri că de vină sunt cei care s-au ocupat de decedați, adică cei de la pompe funebre.
Iată ce scrie în ordinul de ministru:
„Cadavrele contaminate ca urmare a infecției COVID-19 confirmate prin teste specifice de laborator, care au fost autopsiate, se îmbălsămează cu caracter obligatoriu la sfârșitul autopsiei pentru a preveni transmiterea infecției.
Aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac.
După identificarea cadavrului de către aparținătorii decedatului sau de către cei desemnați în condițiile prezentului protocol și semnarea actelor care atestă identificarea, personalul echipei medico-legale implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluție de formaldehidă peste cadavru, apoi acesta este introdus în doi saci rezistenți de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid de tip TP22 sau formol, folosind un echipament de pulverizare fină.
Ulterior, corpul învelit în cei doi saci de vinil se introduce în sicriu, se pulverizează cu produs biocid de tip TP22 sau formol, urmând a se închide și sigila sicriul înainte de ieșirea din instituția medico-legală și predarea către aparținători, aceștia din urmă având obligația de a nu-l mai deschide ulterior”, se arată în ordinul Ministrului Sănătății