Descoperire macabră în Cluj-Napoca: doi soți au fost descoperiți fără suflare în apartamentul lor din cartierul Mărăști. Cadavrele celor doi, aflate într-o stare avansată de descompunere, au fost găsite de rude, care nu îi mai vizitaseră de luna trecută.
„Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că într-un imobil au fost găsite două persoane decedate. În urma primelor verificări efectuate la fața locului nu sunt suspiciuni, însă cauzele deceselor vor fi stabilite în urma efectuării necropsiilor. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Cele două cadavre au fost duse la IML Cluj pentru efectuarea necropsiei și pentru a se stabili, cu exactitate, cauza decesului.