In data de 19 aprilie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de un cetățean bulgar, respectiv un cetățean turc.
Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pentru societăţi din Olanda și Finlanda.
Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi, ascunși printre marfa transportată, zece cetăţeni străini.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan şi Siria cu vârste cuprinse între 15 şi 57 de ani.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.