Asociațiile și fundațiile non-profit din județul Satu Mare vor fi sprijinite și în acest an de Consiliul Judetean (CJ). Acestea vor beneficia și în 2021 de finanțare nerambursabilă în baza Legii 350/2005.
„Alocăm pentru sectorul social 2.200.000 lei, pentru acțiuni culturale – 500.000 lei, iar pentru sport – 300.000 lei. Și tinerii vor avea parte de finanțare nerambursabilă până la nivelul sumei de 100.000 lei.
Vă invităm să consultați normele de elaborare și să pregătiți proiectele. Acestea vor putea fi depuse după un calendar care va fi publicat în cel mai scurt timp”, este mesajul conducerii CJ Satu Mare.