Un tânăr, care ar fi șantajat doi minori să-i trimită materiale pornografice cu aceștia a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, astăzi, să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă, pentru pornografie infantilă, corupție sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Târgu Mureş – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, sub coordonarea D.I.I.C.O.T – S.T. Târgu – Mureş, au desfășurat cercetări cu privire la un tânăr, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de pornografie infantilă.
Acesta este bănuit că, în cursul lunii aprilie 2021, prin intermediul unor aplicații online, ar fi intrat în contact cu un minor, pe care l-ar fi determinat să-i trimită materiale pornografice, înfățișându-l.
Totodată, în cursul anului 2020, tânărul ar fi avut o relaţie cu o altă persoană minoră, ar fi întreţinut relaţii sexuale, fotografiind şi filmând minora în ipostaze sexuale explicite, producând astfel 138 de materiale pornografice.
Ulterior, ar fi amenințat-o cu distribuirea materialelor pornografice către diferite persoane, în cazul în care nu va relua relația cu acesta sau nu-i va remite bani. La refuzul victimei, acesta ar fi distribuit materialele pornografice către mai multe persoane.
La data de 22 aprilie a.c., după audiere, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş a dispus reţinerea pentru 24 ore a tânărului, iar, la data de 23 aprilie a.c., a fost înaintată către Tribunalul Mureș o cerere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.