Observator Transilvan
Bistrita Nasaud

Petreceri de nunta oprite de oamenii legii

Duminică, în jurul orei 14.45, peste 20 de polițiști de la Poliția Municipiului Bistrița, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Bistrița-Năsăud și polițiști locali au descins la un local din Bistrița, unde se desfășura o nuntă, în spațiu închis și pe terasă, la care participau peste 90 de persoane, adulți și copii.

Ca urmare a acțiunii forțelor de ordine, evenimentul a fost întrerupt, iar organizatorii și participanții au fost identificați și sancționați contravențional.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a administratorului localului respectiv, în conformitate cu Legea 55/2020, sancțiunea fiind în cuantum de 6.000 de lei. 

În acest caz, pe lângă administratorul societăţii care a organizat evenimentul, a mai fost sancționat organizatorul din partea familiei și 62 de persoane majore care au participat la eveniment. Cuantumul total al sancțiunilor aplicate este de 19.500 de lei, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Tot astăzi, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și de la Investigarea Criminalității Economice, au descins la un local din localitatea Satu Nou, comuna Cetate, unde se desfășura un eveniment privat – o petrecere de cununie civilă, în spațiu închis și terasă, la care participau mai multe persoane.

Evenimentul a fost întrerupt, iar organizatorii și 39 de participanți au fost identificati și sancționați contravențional. În acest caz, cuantumul total al sancțiunilor aplicate a fost de 4.000 de lei. 

Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) este interzisă în perioada stării de alertă.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Nu conduceți autovehicule după ce ați consumat alcool !

observator

Coronavirusul a mai răpit patru vieți în Bistrita

observator

Perchezitii într-un dosar de santaj. O persoana retinuta

observator