Polițiștii de la secția de poliție rurală nr 6. Brâncovenești cu sprijinul Poliției municipiului Reghin, în cursul zilei de ieri, au prins o persoană în localitatea Vătava, care comercializa țigări de contrabandă , pe care le-ar fi procurat cu ajutorul unui polițist de frontieră, aflăm pe surse.
„Cu privire la aspectele respective, vă transmitem faptul că, în prezent se desfășoară activități specifice, în cadrul unui dosar penal, sub supravegherea unității de parchet competente, iar în momentul în care va fi posibil vom reveni cu detalii.”- potrivit IPJ Mureș.