Jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi la sfârşitul acestei săptămâni, în misiuni de asigurare a ordinii publice atât în municipiul Satu Mare, cât şi în oraşele Carei, Negreşti şi Tăşnad.
Pentru ca Sărbătorile Pascale să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, le recomandăm tuturor:
– să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-Cov-2 iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale, să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere;
– Să respecte regulile stabilite de organizatori;
– Să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice.