Deși în urmă cu câteva luni, gigantul și-a anunțat utilizatorii că le va bloca unele facilităţi dacă nu vor accepta noile condiţii de utilizare a produsului, acum decizia companiei s-a schimbat.
Mai exact, potrivit ultimelor informații transmise de comapnie, cei care nu vor accepta noile condiții de utilizare al produsului își vor putea păstra conturile, însă vor primi în continuare notificări.
Anunțul făcut de companie vine cu doar o săptămână înainte de termenul limită la care utilizatorii WhatsApp trebuie să accepte noile condiţii de utilizare, oficialii companiei anunţă că revin asupra deciziei de a limita funcţionalitatea pentru cei care nu apasă butonul prin care să-şi dea acordul.
De menționat este faptul că, în cursul anului trecut, WhatsApp și-a amenințat utilizatorii care nu sunt de acord cu noile condiţii. Mai exact, compania preciza că aceștia vor pierde, treptat, accesul la mai multe funcţii ale aplicaţiei.
Pentru că tot mai mulți utilizatori au migrat deja la alte aplicații similare cu WhatsApp, compania și-a shcimbat atitudinea, motiv pentru care spune că, şi dacă nu acceptă condiţiile, utilizatorii vor putea folosi produsul la fel ca şi până acum.